Webinar Cum improvizezi cadre de portofoliu sub stres
Află cum să ghidezi rapid mirii și invitații pentru a obține poze cu un impact puternic. Îți ofer sfaturi despre cum să faci posing rapid, care economisește timp și reduce stresul.
Vezi acum webinarul „Cum improvizezi cadre de portofoliu sub stres” și îmbunătățește-ți abilitățile de a improviza sub stres, pentru a crea fotografii care vor impresiona orice client.
Ce vei descoperi în acest eveniment:
-
pregătirea miresei și obținerea de cadre de portofoliu într-un apartament micuț
-
cum tragi atât în lumină naturală, cât și cu lampă și bliț
-
comunicarea cu mireasa și crearea unui ambient plăcut
-
cum obții cadre faine cu mireasa și cu domnișoarele ei de onoare
-
organizarea unui first look pentru a surprinde emoția mirilor când se văd pentru prima oară în acea zi
-
cum să îți imaginezi cadre folosindu-te de coloristică, lumină și posing
-
cum poți realiza cadre de PORTOFOLIU sub stres la o nuntă
-
cum faci cadre unice într-o biserică ATIPICĂ
-
cum IMPROVIZEZI la o ședință foto în doar 10 minute
-
cum faci setările aparatului, cum lurezi cu subiecții, cum comunici, TOT
-
cum îți alegi zonele în care vei trage la ședința foto pentru a profita de lumina naturală
-
cum comunici cu subiecții tăi pentru a obține cadrele dorite
-
cum profiți de lumina directă a soarelui pentru a obține cadre diferite
-
cum poziționezi subiecții pentru a folosi blenda și a crea fotografii inedite
-
cum faci posing cu mirii pentru a obține cadre de portofoliu pentru tine și cadre pentru ei
-
totul în mod GRATUIT!
Te așteptăm cu drag la acest eveniment foarte util pentru tine!
Ovidiu Leșan
Eu sunt Ovidiu Leșan și sunt fotograf profesionist de mai bine de 16 ani. Am fotografiat peste 500 de evenimente în acești ani și am trecut prin toate etapele de creștere ale unui fotograf. Am trăit de la cele mai mari frustrări pe care le poate avea un fotograf până la cele mai mari bucurii și vise împlinite prin fotografie. Știu cum e să ajungi acasă și cu 70 de euro în buzunar de la o nuntă dar și cu peste 3.000. Nu am sărit nicio etapă și le-am încercat aproape pe toate, de la fotografia de nuntă, produs, studio, portret, sport și până la corporate. Ce este ciudat e că dintre toate, cel mai mult am îndrăgit fotografia de nuntă. De ce ciudat? Pentru că la bază sunt un introvertit, iar fotografia de nuntă înseamnă multă comunicare, oameni și emoție. Cel mai probabil mi-am dorit să-mi dovedesc că pot. Ce e fain, e că am reușit. Iar dacă eu am reușit, atunci cred că și alti oameni pot să o facă, dar ei încă nu știu asta.PhotOMasters a luat naștere în urma interacțiunii fizice cu peste 3.000 de oameni pasionați de fotografie, prin cele 31 de workshop-uri suținute în 23 de orașe din România, de la zecile de conferințe unde mi-am prezentat ideile pe scenă și până la Turneele fotografilor de la OM la OM (de unde a izvorât și numele de photOMasters) care mi-au adus privilegiul de a înțelege cu ce probleme se confruntă o persoană ce dorește să evolueze ca fotograf, de la multitudinea de frici, tehnică, posing și până la banala motivare.
De când am lansat platforma, am interacționat și pe online cu peste 25.000 de pasionați de fotografie, prin webinarii, workshop-uri Live și CameraOM.
Astfel, pot înțelege toate etapele prin care trec fotografii.
Prin photOMasters, mă străduiesc să aduc împreună cele mai bune minți din domeniu și nu numai, să creez o comunitate în care schimbul de idei și suportul reciproc să fie norma, nu excepția. Este mai mult decât un proiect, este o misiune pe care mi-am asumat-o cu seriozitate și pasiune, dedicând ani de muncă pentru a face să devină realitate. Și nu intenționez să mă opresc aici. Cred cu tărie că împreună suntem mai puternici, mai inspirați și mai capabili să ne depășim limitele.