- 8 capitole
- 10 ore 44 minute
- 1730 cursanți

Nu ai nevoie de mai multă informație. Ai nevoie de claritate.
Învață, prinde curaj și nu uita să fii OM.
De ce este special acest program?
Trăim într-o lume în care mulți vor să învețe fotografie la nivel profesionist, dar aleg drumul Youtube-ului sau al AI-ului, crezând că acolo este cheia. Noi suntem de o cu totul altă părere.
Noi știm că fotografia se învață cel mai rapid atunci când faci parte dintr-un TRIB de oameni în care ai încredere, care te respectă și care au trecut exact pe unde treci și tu acum.
De aceea am creat acest loc, unde primești o experiență brută, autentică, fără teorii sterile, fără cadre regizate, fără povești de vânzare, ci cu expertiză reală din teren și acțiuni concrete aplicabile pentru România și care aduc rezultate vizibile. Nu o spunem noi, o spun cei peste 1.600 de oameni care fac parte din acest TRIB.
Dacă vrei să ieși din anonimat, să te diferențiezi de ceilalți, te așteptăm în PRO!
Ai 🎥 +257 ore bestOFF | 💶 5.600€ valoare individuală | Acces instant
Știu că încrederea vine din fapte, nu din vorbe. Așa că ți-am pus mai jos toate cursurile – cu detalii și recenzii reale (fă click pe fiecare și descoperă-le).
Ai acces la 38 de ore de workshop-uri practice de nuntă, de la mai multe nunți reale, neregizate, vezi tot – auzi tot ce fac. Am fotografiat peste 500 de evenimente și știu că fotografia de nuntă se învață doar din teren. Știu cât extraordinar este ca înainte de o nuntă să-ți poți lua inspirație, motivație, curaj tips&triks-uri, idei noi de workflow.
MASTER WEDDING EXPERIENCE
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Gestionarea emoțiilor și a presiunii: Învață cum să setezi tonul zilei încă de la pregătiri, transformând spațiile mici și tensiunea mirilor în momente autentice și cadre pline de emoție.
-
Stăpânirea ceremoniilor în orice condiții: Tehnici de anticipare și poziționare pentru Cununia Civilă și Religioasă, ca să obții cadre variate chiar și în biserici aglomerate sau cu lumină imposibilă.
-
Controlul haosului la petrecere: Strategii de iluminare și poziționare eficientă pentru a captura dinamica ringului de dans, acolo unde majoritatea fotografilor pierd controlul.
-
Workflow și soluții de criză: Procesul complet de editare rapidă (selecție - look - livrare) plus răspunsuri directe la situații critice: ce faci când expui greșit sau când ratezi un moment cheie.
-
Este o experiență unică, ceva ce are nevoie fiecare fotograf de nuntă, o mană cerească. Chiar aveam nevoie de un asemenea curs. M-ai ajutat să prind încredere în mine. Mai tot cursul l-am urmărit cu zâmbetul pe buze, am învățat multe și urmează să pun și în practică…deja am început.:)
Multumesc pentru tot ceea ce faci și pentru ca nu uiți sa fii om!
-
Am așteptat cu sufletul la gură acest workshop, și pot spune că a meritat așteptarea.
Foarte complex, un workshop pe care fiecare fotograf ar trebui să îl vadă. Mi-a plăcut cum Ovidiu a gestionat fiecare situație, chiar am învățat foarte multe lucruri. Recomand tuturor să îl cumpere, cu siguranță o să rămâneti cu o experiența faină. Felicitări Ovidiu pentru ceea ce faci! ????
WORKSHOP COMPLET – un MasterClass de la A la Z

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Cum să-ți creezi propriul brand ca fotograf
-
Cum îți vinzi serviciile principale și complementare
-
Cum să realizezi o ofertă de preț care atrage clienți și semnează contracte
-
Când să-ți dai DEMISIA de la serviciu și să devii fotograf full time
-
Cum te ajută asistentul în fotografia de nuntă și cum să-l găsești pe cel potrivit
-
Lumina și importanța ei (shooting practic cu de toate, setări, tips & tricks)
-
Ședința foto în interior (shooting practic în interior, setări, tips & tricks)
-
Ședința foto aer liber (shooting practic în aer liber, setări, tips & tricks)
-
Despre echipamentul potrivit în fotografia de eveniment
-
Editarea în Lightroom și Photoshop (cu exemple practice și detalii)
-
Salutare! Înainte de toate vreau sa spun un mare mulțumesc lui Ovidiu! A demonstrat ca este un mare caracter și un mare OM!! Nici nu știam cine este, am vazut doar ca este un fotograf “tare” și mi-am făcut curaj sa ii pun niste intrebari in privat la care mi-a răspuns cu multă caldura iar la final mi-a trimis și niste preseturi care îmi plăceau foarte mult!
Am achiziționat workshopul online de câteva luni și vreau sa spun ca am salvat cel puțin 2-3 ani din viața mea vizionând-ul și Învățând din experiența lui Ovidiu! Nu mă prea pricep sa scriu dar cu siguranța este un workshop complet, foarte bine explicat și nu vei avea nici o secunda gândul ca nu este un workshop bun!
Recomand cu toată încrederea iar dacă vrei sa faci cel puțin un salt de 1-2 ani in domeniul fotografie, sfatul meu: nu mai ezita nici o clipa sa nu-l cumperi!!! Mulțumesc Ovidiu!
REAL WEDDING STORY
Ce vei descoperi în acest curs?
-
descoperi pas cu pas modalitatea de a crea o poveste inedită la un eveniment real, plin de diversitate și lucruri la care nu te aștepți
-
afli cum creezi idei de posing cu oameni fără experiență în acest sens
-
ai parte de incursiuni LIVE (chiar de lângă preot :D) în timpul cununiei religioase cu explicații pas cu pas
-
vezi cum să realizezi cadre inedite într-un timp foarte scurt la ședința foto
-
înveți ce detalii să fotografiezi la sală și cum să le scoți mai bine în evidență
-
înțelegi exact cum să pui luminile, cum tragi, de unde tragi, cât tragi
-
înveți cum să te poziționezi la valsul mirilor și cum decizi ce iluminare să utilizezi
-
primești tips & tricks pentru a crea cadre diferite utilizând lumina naturală în moduri inovative
MAGICAL WEDDING PHOTO TRICKS
Ce vei descoperi în acest curs?
-
începem la propriu din casa lui Ovidiu și îți explică în detaliu despre cât timp este necesar pentru a te pregăti pentru un eveniment
-
pregătirea miresei și obținerea de cadre de portofoliu într-un apartament micuț
-
analiza spațiului pentru cununia civilă și religioasă – cum gândești cadrele într-o biserică atipică, plină de schele
-
care sunt momentele cheie în slujba religioasă ortodoxă și cum te poziționezi pentru a le surprinde
-
improvizezi cadre de portofloliu în timpul unei foarte scurte ședințe foto
-
poziționezi subiecții pentru a folosi blenda și a crea fotografii inedite
-
faci posing cu mirii pentru a obține cadre de portofoliu pentru tine și cadre pentru ei
FAST N’ PHOTOGRAPHY – Stăpânește haosul de la nuntă
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Posing sub presiune: Cum obții cadre de portofoliu în doar 10 minute, fără să stresezi mirii
-
Arta controlului: Cum să preiei conducerea programului zilei, astfel încât să ai timp de creație, nu doar de alergat
-
Psihologia comunicării: Cuvintele pe care le folosesc ca să relaxez mirii și să îi fac să aibă încredere totală în viziunea mea
-
Vânarea detaliilor: Cum să documentezi restaurantul și accesoriile într-un mod editorial, care atrage clienți cu bugete mari
-
Workflow cu rezultate: Strategia mea de lucru testată la sute de evenimente, care îți salvează energia și îți garantează rezultate constante
-
Valsul Mirilor: Tehnica de iluminare și poziționare pentru a surprinde cel mai emoționant moment al serii fără să dai greș
FOTOGRAFIA DE PORTOFOLIU
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Vezi cum comunici cu subiecții tăi pentru a dezmorți atmosfera
-
Vezi ce accesorii ai putea interpune între obectiv și subiecți pentru a obține un aspect interesant
-
Ce îți lumină continuă îți recomandăm și de ce
-
Dubla expunere – cum realizezi cadre cu impact
-
Shooting utilizând lumina ambientală dintr-o locație
-
Interviu live cu mirii – cum iau decizia de a alege fotograful
-
Shooting la interior – tips & tricks
-
Editarea – selecția fotografiilor în PhotoMechanic
-
Editarea – workflow + editare Lightroom
REAL PHOTO SESSION – unde fotografia încetează să fie un haos
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Vezi exact ce setări folosesc, de ce le aleg și cum le adaptezi la orice situație, explicat pe o limbă simplă, pe care o prinzi imediat.
-
Înțelegi cum îți alegi corect echipamentul și, mai important, cum îl folosești la adevăratul lui potențial, fără să mai simți că „te bate” aparatul.
-
Clarificăm - cantitate vs calitate, expunerea corectă și deciziile care îți îmbunătățesc fotografia din start, direct din cameră.
-
Înveți cum compui, cum conduci o sesiune și cum vorbești cu oamenii ca să-i duci într-o stare bună, naturală, astfel încât emoția să fie reală, nu forțată.
-
Descoperi un workflow simplu în Lightroom care îți dă acel „wow” fără să pierzi ore în fața calculatorului, plus tehnici speciale precum dubla expunere direct din aparat.
Am scris +5.600€ valoare individuală – e pe bune!
Ce lucruri wow mai găsești în PRO: primești structurat și pe etape fotografia de produs, portret și nud în 19 ore de workshop-uri atent alese, de la fotografi precum Crina Popescu, Cătălin Gogan, Claudiu Guraliuc, Alin Panaite, fotografi foarte apreciați din țară, cu capturi de vizor și explicații în detaliu pe care le poți revedea de câte ori dorești.
Fotografia de produs pe fundal alb & creativă

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Cum bugetezi o ședință foto de produs
-
Cum îți pregătești/educi clientul pentru a avea un proiect de succes
-
Modul meu de a informa clientul pentru a evita neînțelegerile
-
Cum să fotografiezi produse reflexive în lumina ideală
-
Setările camerei și tipurile de echipamente necesare - cumpărate/improvizate
-
Modelul meu de setup de lumini pentru toate ședințele pe fundal alb
-
Modelul de iluminare creativă de tip “răsărit de soare”
-
Cel mai simplu mod de a edita cu ajutorul A.I. în Photoshop
Editarea Portretului Fine Art în Lightroom & Photoshop
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Tehnici Avansate de Editare în Lightroom și Photoshop: Vei învăța să navighezi prin complexitatea acestor două programe puternice, de la ajustări de bază la tehnici avansate de retușare. Claudiu îți va arăta cum să optimizezi fluxul de lucru pentru a obține rezultate impresionante, eficientizând procesul de editare.
-
Adaptarea Editării la Subiect: Cursul îți va dezvălui cum să abordezi diferit editarea în funcție de genul subiectului. Vei învăța să recunoști și să aplici tehnicile adecvate pentru portretele masculine, care pot necesita o abordare mai subtilă în retuș, comparativ cu portretele feminine, unde adesea se urmărește o anumită perfecțiune.
-
Crearea unei Viziuni Artistice: Claudiu îți va împărtăși filozofia sa despre importanța viziunii artistice în editarea fotografiilor. Vei învăța cum să îți folosești imaginația și creativitatea pentru a depăși limitele realității, țintind spre crearea unei estetici care să reflecte propriul stil și viziune.
-
Tehnici de Iluminare și Efectele lor asupra Editării: Descoperă cum diferitele setări de iluminare influențează aspectul final al portretelor tale și cum să ajustezi editarea pentru a maximiza impactul vizual al luminii. Vei învăța despre importanța alegerii corecte a sursei de lumină și cum să exploatezi acest aspect pentru a îmbunătăți calitatea portretelor.
-
Optimizarea Utilizării Echipamentului Fotografic: Înțelege rolul crucial al echipamentului în procesul de creare a unui portret fine art și cum să alegi cel mai potrivit echipament pentru viziunea ta. Claudiu îți va oferi sfaturi practice despre selecția obiectivelor, camerei și accesoriilor, precum și despre cum să îți adaptezi setările camerei pentru a capta cea mai bună imagine posibilă înainte de editare.
Enigmele Fotografului: Arta de a Vedea ce Alții Trec cu Vederea

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Înveți cum să identifici sursele de lumină și cum să comunici eficient cu subiectul tău pentru rezultate naturale și expresive.
-
Afli cum să controlezi puterea flash-ului și să îmbini lumina artificială cu cea naturală pentru un efect de WOW în fotografiile tale.
-
Cum să folosești blenda pentru a controla umbra și lumina, și să creezi efecte faine rău.
-
Avantajele și dezavantajele utilizării luminii continue și cum să o aplici în diverse scenarii.
-
Cum să folosești sursele naturale de lumină și să profiți de „ora de aur” pentru rezultate extraordinare.
-
Descoperi tehnici de posing care avantajează subiectul, creează dinamism și naturalețe în fiecare fotografie.
STRONG LIGHT PHOTOGRAPHY
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Vei descoperi cum să fotografiezi o ședință foto într-un singur loc
-
Cum să fotografiezi cu lumină naturală puternică
-
Vei afla cum să ajustezi un bliț ca lumina să nu fie deranjantă
-
Vei învăța să încadrezi minimalist într-un loc neavantajos ție
-
Cum să faci un posing în funcție de background și lumină
-
Modul lui Cătălin de a interacționa cu un cuplu
-
Primești tips & tricks despre cum să cauți lumina naturală pentru cadrele tale
LUMINA CONTINUĂ: shooting, posing și editare
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Vei învăța cum să creezi atmosfera perfectă pentru fiecare fotografie, indiferent de tipologia ședinței.
-
Vei învăța cum să stabilești o conexiune cu subiectul, pentru a aduce un plus de autenticitate și profunzime muncii tale.
-
Vei vedea prin vizorul aparatului meu și astfel vei înțelege detaliile care fac cu adevărat diferența.
-
Vei dobândi abilități versatile pe care le vei putea aplica oriunde și oricând.
-
Vei descoperi cum să adaugi profunzime, personalitate, să corectezi defectele și să evidențiezi detaliile pentru că îți voi arăta cum editez eu în Lightroom și Photoshop.
Idei si tehnici creative în fotografia nud

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Tehnici creative cu blițuri și lumină continuă pe care le poți aplica atât în fotografia nud, dar și în orice alt context în care fotografiezi oameni: portret sau fotografie de nuntă
-
Posing în fotografie – exemple live – cum fiecare unghi al mâinii sau piciorului influențează rezultatul final
-
Noțiuni tehnice – ce focale sunt mai potrivite pentru portret și nud, folosirea creativă a profunzimii de camp
-
Calitatea și direcția luminii – cum putem controla lumina să fie soft sau hard
-
Ședințe foto pe locație – importanța backgroundului, poziționarea liniilor și a orizontului, evitarea greșelilor frecvente sau a suprapunerilor deranjante
-
Folosirea creativă a obiectivelor lensbaby
-
Cum să facem lightpainting cu obiecte banale si ieftine – parametri, timp de expunere
-
Compozitia în fotografia de portret si nud
-
Fotografie cu lână de oțel sau videoproiector – parametri tehnici, idei, compoziție
-
Cum putem găsi model pentru fotografia nud, cum comunicăm cu modelul, unde ne promovăm ca fotograf de nud
-
Prelucrarea fotografiilor nud în lightroom și photoshop.
Cum devii fotograful care a făcut reclama de pe fața mall-ului?

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Tehnici de Fotografie Comercială: Vei descoperi cum să realizezi fotografii comerciale de înaltă calitate, care atrag atenția marilor branduri și agenții de publicitate.
-
Procesul Tehnic din Spatele Reclamelor: Vei învăța detalii tehnice despre cum se realizează și se editează fotografiile folosite în reclame, inclusiv setările camerei, iluminarea și post-procesarea.
-
Strategii de Obținere a Proiectelor: Vei afla cum să te promovezi și să obții proiecte alături de branduri renumite.
-
Branding și Creștere în Social Media: Vei primi sfaturi despre cum să-ți construiești un brand personal puternic și cum să utilizezi rețelele sociale pentru a-ți crește vizibilitatea și a atrage clienți în domeniul fotografiei comerciale.
Tehnică vs Emoție în Fotografia de Portret și Nuntă
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Cum ne ajută tehnica să fim mai creativi: Vei explora cum stăpânirea tehnicilor fotografice nu numai că ne oferă mai multă încredere în abilitățile noastre, dar ne deschide și uși către un univers al creativității fără limite.
-
Cum eviți greșelile frecvente care îți dau bătăi de cap: Vom discuta despre greșelile comune pe care le fac fotografii în procesul creativ și vom oferi strategii și soluții pentru a le gestiona eficient sau chiar pentru a le evita complet.
-
Ce greșeli poți repara în procesare și care sunt cele care te fac să apeși tasta DELETE: Vei descoperi cum poți corecta unele greșeli în timpul procesului de editare, dar și cum să identifici acele imagini care nu pot fi salvate și merită să fie eliminate.
-
Legătura între tehnică, lumină, posing și emoție: Vom explora cum toate aceste elemente se îmbină pentru a crea fotografii captivante și pline de emoție, oferind sfaturi și trucuri practice pentru a le integra armonios în munca ta.
-
Exerciții pentru crearea unor reflexe care te vor ajuta în situații de presiune: Vom oferi exerciții și practici specifice pentru a-ți dezvolta reflexele și pentru a te pregăti să faci față cu succes oricărei situații pe care o vei întâlni în timp ce fotografiezi.
Dacă aveam cursurile astea, aș fi economisit cel puțin 3 ani de bâjbâială
Mai ai acces instant la workshop-urile de mai jos, zeci de ore dedicate pe studio, familie, newborn și editare (Photoshop & Lightroom) în care descoperi tehnicile esențiale și detaliile fine necesare pentru a stăpâni aceste tipuri de fotografie ce cer atenție sporită și măiestrie.
FOTOGRAFIA DE NEWBORN
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Cum decurge ședința de nou-născut
-
Cum gândești workflowul unei ședințe
-
Cum pregătești propsurile
-
Cum alegi culorile și cum decizi ce vei face în fiecare ședință
-
Cum înfeși un bebelus, cum îl liniștești atât pe el cât și pe părinți
-
Care sunt unghiurile potrivite pentru fotografierea nou-născutului
-
Cum facem ca tranziția între cadre să fie cât mai ușoară
-
Cum variem cadrele fără să deranjăm bebelușul, creând astfel în fotografii diferite
-
Ce informații să comunici parinților înaintea ședintei foto
-
De ce e preferabil să lucrezi mai mult cu bebelușul înfașat
FOTOGRAFIA DE STUDIO: mindset, shooting și editare
Ce vei descoperi în acest curs?
-
esența fotografiilor de studio și importanța unui mindset corect pentru a crea imagini captivante și autentice
-
cum să-ți pregătești studio-ul pentru a captura momente magice
-
cum să stabilești o conexiune autentică cu subiecții și cu clienții tăi
-
poziționarea corectă a subiectului, iluminare, compoziție și abordarea creativă într-un studio
-
tehnici de bază și avansate în Lightroom și Photoshop, transformând imagini brute în opere de artă vizuală
-
o perspectivă în profunzime asupra editării fotografiilor de studio
DECORUL DE STUDIO
Ce vei descoperi în acest curs?
-
cum să creezi decorul perfect pentru fotografierea în studio
-
cum să amenajezi studioul pentru a avea un workflow corect
-
um decorezi studioul tău pentru a crea un mediu optim pentru a fotografia
-
cum să utilizezi lumina, culoarea și texturile pentru a crea o atmosferă călduroasă și care atrage atenția
-
cum alegi și cum folosești corect echipamentele de iluminare
-
cum să-ți organizezi echipamentele pentru a maximiza spațiul disponibil
-
cum să dimensionezi și cum să configurezi studioul pentru a fotografia într-un mod optim
ȘEDINȚELE DE CRĂCIUN
Ce vei descoperi în acest curs?
-
cum începi acest tip de ședințe
-
cum le-au gândit la început, când nu aveau nici experiență pe acest segment și ședințele aveau loc intr-o cameră de 12 m pătrați
-
cum au crescut de la an la an și ce au schimbat
-
ce investiție au făcut anul acesta în decor
-
de unde le vin ideile și de unde se inspiră pentru decoruri
-
ce strategii folosesc pentru a atrage clienții
-
ce sacrificii implică realizarea acestor servicii pe plan personal și profesional și cum le gestionează
-
care este workflow-ul unei ședințe de Crăciun
-
din ce unghiuri trag și cum gândesc posing-ul (cu exemple realizate în timp real)
FOTOGRAFIA – de la a fi începător la avansat, în 3 ore
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Vom discuta despre tipurile de aparate și obiective disponibile pe piață, precum și despre cum să alegi cea mai bună opțiune pentru stilul tău de fotografiere.
-
Triunghiul Expunerii – un concept fundamental în fotografie. Vei învăța cum să reglezi setările aparatului tău pentru a obține o expunere corectă a imaginii.
-
ISO – un alt aspect important al fotografierei. Vei învăța cum să reglezi sensibilitatea aparatului tău la lumină pentru a obține imagini de calitate superioară.
-
Diafragma – o altă setare importantă pe aparatul tău. Vei învăța cum să reglezi diafragma pentru a controla adâncimea de câmp și pentru a crea efecte creative în fotografiile tale.
-
Timpul de Expunere – o setare crucială pentru a captura mișcarea într-o imagine. Vei învăța cum să reglezi timpul de expunere pentru a obține imagini clare sau dinamice.
-
Măsurarea expunerii – un proces important pentru a obține o expunere corectă a imaginii. Vei învăța cum să folosești modurile de măsurare a expunerii disponibile.
-
Focus – un aspect crucial pentru a obține imagini clare și în focus. Vei învăța cum să folosești diferitele moduri de focusare pentru a obține cele mai bune rezultate posibile.
-
Setările aparatului și funcțiile sale – informații importante pentru a obține cele mai bune rezultate posibile din aparatul tău de fotografiat.
-
Regulile de compoziție – un aspect important pentru a crea imagini pline de viață și interesante. Vei învăța despre reguli de compoziție precum regula treimilor.
PHOTOSHOP – de la layere şi măşti până la skin retouch
Ce vei descoperi în acest curs?
-
bazele editării fotografiei în photoshop - înţelegerea conceptelor de bază: layere, măşti, adjustment layers, luminance masks
-
cum importăm, cum salvăm sau exportăm o fotografie în Photoshop
-
blending modes - când şi cum le folosim
-
cum scoatem petele, coşurile, cearcănele - heal vs clone vs patch tool
-
liquify - modificarea formelor feţei şi ale corpului
-
cum modificăm ochii - formă, culoare, textură
-
filtrele foto - gaussian blur, high pass, sharpen, noise reduction
-
adjustment layers - cum introducem culoare , textură, sau gradient cu un blending mode potrivit
-
editarea unui peisaj - culoare, luminozitate, texturi
-
cum înlocuim cerul în fotografie
-
ce este un smart object şi care sunt avantajele folosirii lui
-
cum putem profita maxim de unele blending modes schimbând modul în care se proiectează un layer
-
skin retouch - cum edităm pielea astfel încât să arate bine, dar să păstreze textura pielii, să nu fie piele de plastic
-
dodge and burn- cum putem crea volume şi tridimensionalitate pe corp sau pe faţă prin lumini şi umbre
-
cum putem crea o senzaţia de profunzime de câmp mică cu iris blur şi field blur
-
cum putem schimba culoarea unui fundal sau a unei rochii dintr-un sigur clic cu hue and saturation adjustment layer
LUMINA CONTINUĂ: shooting, posing și editare
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Vei învăța cum să creezi atmosfera perfectă pentru fiecare fotografie, indiferent de tipologia ședinței.
-
Vei învăța cum să stabilești o conexiune cu subiectul, pentru a aduce un plus de autenticitate și profunzime muncii tale.
-
Vei vedea prin vizorul aparatului meu și astfel vei înțelege detaliile care fac cu adevărat diferența.
-
Vei dobândi abilități versatile pe care le vei putea aplica oriunde și oricând.
-
Vei descoperi cum să adaugi profunzime, personalitate, să corectezi defectele și să evidențiezi detaliile pentru că îți voi arăta cum editez eu în Lightroom și Photoshop.
Editarea creativă a portretului fine art
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Cum să înțelegi și să planifici paleta de culori a fotografiilor tale astfel încât să nu trebuiască să te „lupți” cu culorile în editare.
-
Cum să analizezi armonia cromatică a imaginilor tale pentru a face ajustări precise și eficiente.
-
Vom explora metode de manipulare și corecție globală și locală a culorilor în Photoshop și Lightroom.
-
Vei învăța cum să corectezi și să uniformizezi cu ușurință tonul pielii acolo unde este necesar.
-
Vei învăța cum să faci color grading rapid și eficient al fotografiilor tale din câteva clicuri.
Utilitatea Photoshop-ului în fotografia de portret
Ce vei descoperi în acest curs?
-
În acest curs îți arăt cum să gandești și să organizezi o ședință foto astfel încât să îți fie ușor în prelucrare.
-
Vom discuta despre importanța alegerii luminii și cromaticii potrivite pentru a-ți ușura munca în Photoshop.
-
Vei afla, dacă totuși faci greșeli în fotografie, care sunt limitele până la care poți recupera în Photoshop. Îți voi arăta cum îți dai seama de limitele postprocesării și cum faci să salvezi fotografia trasă greșit în teren.
-
Vei descoperi cum să prelucrezi rapid și curat o fotografie – de la corecții de bază la skin retouch, pentru a accentua detaliile sau pentru a retușa imprefecțiunile.
-
În acest curs nu vei afla doar cum să folosești Photoshop, dar poate mai important – vei învăța cum să te oprești când e prea mult, pentru a nu deveni totul foarte fake.
Asta nu găsești pe YouTube și nici AI-ul nu te învață.
Mai primești acces la zeci de ore de informație prin care înveți cum să îți promovezi munca, să comunici eficient și să vinzi inteligent, astfel încât să fii mereu cu un pas înaintea concurenței tale și să atragi exact clienții pe care ți-i dorești.
CUM SĂ NU AI UN MINDSET DE FOTOGRAF RATAT
Ce vei descoperi în acest curs?
-
cum faci pe prostul și ieși din zona de confort
-
cum să profiți de oportunitatea de a trăi ceva nou în fiecare zi
-
motivul pentru care să te bucuri că șeful tău (dacă ai unul) freacă menta toată ziua
-
de ce este necesar să arăți respect tuturor
-
că invidia este cea mai mare problemă a fotografilor din România
-
de ce este important să transformi invidia în energie pozitivă – în apreciere
-
cum răspunzi cu „DA!” când te cere în căsătorie fotografia
-
cât a durat să înțeleagă Ovidiu efectul diafragmei
-
ce să faci în momentul în care te-ai dus la vale
-
cum să decizi dacă să te apuci de fotografie de nuntă sau de altceva
Marketing în fotografie
Ce vei descoperi în acest curs?
-
cum te promovezi în mediul online – Facebook/Instagram/TikTok
-
ce invesții trebuie să realizezi în marketing
-
importanța brandului personal în fotografie
-
idei/tips & tricks de promovare pentru fotografi
6 metode eficiente de a vinde ca fotograf
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Vei învăța cum să-ți promovezi serviciile pe diferite platforme online și offline
-
Vei afla și cum să-ți stabilești prețurile corecte pentru serviciile tale de fotografie și cum să discuți cu clienții pentru a vinde cele mai profitabile oferte
Cum faci o postare cu impact pe Facebook
Cum am transformat pasiunea pentru fotografie într-un brand personal de 5.000 euro/lună

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Instrumentele necesare pentru a-ți duce cariera la următorul nivel.
-
Strategii testate pentru a-ți crește veniturile din fotografie, indiferent de ramura în care activezi.
-
Cum să îți atingi toate obiectivele financiare și de brand personal.
Cum ajungi în 3 ani să fii în topul celor mai buni fotografi

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Pasiunea transformată în carieră: Află cum au pornit de la zero resurse și au ajuns să fie în top, folosind doar pasiunea și determinarea lor.
-
Secretele motivației: Vei învăța tehnici reale de auto-motivare și cum să-ți menții entuziasmul chiar și în cele mai grele momente.
-
Disciplina și munca grea: Nu există scurtături! Vei descoperi cum munca consistentă și disciplina zilnică fac diferența.
Cum faci bani din fotografie

Ce vei descoperi în acest curs?
-
Cum câștigi 60.000 de euro/an din fotografie. Îți voi prezenta pas cu pas cum am reușit să ajung la câștiguri de peste 60.000 de euro/an doar din fotografie.
-
Cum să dublezi prețul serviciilor tale. Am reușit să-i fac pe nenumărați cursanți să-și dubleze prețurile prin idei pe care le-au pus în practică.
-
Cum să elimini frica de a cere bani pentru fotografiile tale. Știu că pare o glumă, dar este o frică reală cu care foarte multă lume se confruntă indiferent de nivelul lor.
-
Cum să fii împlinit financiar și personal făcând doar fotografie.
-
Cum faci din fotografie un stil de viață, atât pentru tine, cât și pentru partenerul tău. Cu puțin timp în urmă nu credeam că soția mea va face fotografie, iar acum face doar asta și a ajuns să câștige din fotografie chiar mai bine decât mine.
Fă-ți un site, la naiba!
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Descoperi toate secretele necesare pentru a-ți crea un site web atractiv și funcțional
-
Afli cum să îți expui portofoliul și să vinzi produse sau să oferi servicii
-
Acest curs te va învăța toate elementele cheie pentru a-ți construi propria ta prezență online de succes
Ecosistemul de marketing al unui fotograf de succes
Ce vei descoperi în acest curs?
-
cum să-ți construiești o prezență online puternică
-
cum să-ți construiești un brand puternic
-
cum să-ți promovezi serviciile
-
cum să-ți atragi noi
-
Adrian îți va împărtăși din experiența sa și îți va oferi sfaturi practice
-
cum să-ți optimizezi prezența pe rețelele sociale
-
cum să-ți dezvolți prezența online
-
cum să-ți creezi o strategie de marketing eficientă
-
cum să-ți gestionezi bugetul de publicitate
-
cum să-ți măsori rezultatele
Fotografia – pasiune sau afacere?
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Înveți elemente esențiale ale fotografiei ca business
-
Descoperi elemente ce țin de partea de vizual și de branding
-
Afli din istoricul lui Ovidiu cum treci de la pasiune la afacere în fotografie
Cum ne pregătim pentru sezonul de evenimente
Ce vei descoperi în acest curs?
-
strategii de a atrage noi clienți
-
motivația în fotografia de nuntă
-
cum ieși din sitațiile în care te blochezi și nu mai ai inspirație
-
cum dezbinăm fricile noastre
-
cum să te vinzi
-
ce greșeli să nu faci ca fotograf de eveniment
Cum comunici cu mirii tăi
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Descoperi în detaliu cum comunici eficient cu clienții tăi
-
Vezi cum abordează Julius Paul tema discuției cu clienții
-
Înveți din parcursul lui Ovidiu și a lui Paul drumul către o comunitare eficientă și corectă
Reuniunea❤️ 2024 – cel mai așteptat eveniment al anului

Înțelegi rapid ce trebuie să faci, fără să te pierzi în detalii inutile
În plus, în PRO ne adresăm și videografilor. Am creat pentru videografi o serie de workshop-uri și webinarii care oferă peste 20 de ore de informații esențiale și tehnici de videografie aplicate în teren, de la nunți reale, dar și secrete de editare avansate. Fie că ești la început de drum (doar cochetezi cu ideea) sau vrei să îți perfecționezi abilitățile în videografie, aceste resurse sunt gândite să te ajute să crești la următorul nivel ca videograf, învățând de la oameni remarcabili din domeniu.
Videografia – BRUT bun sau EDIT bun?
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Importanța materialului brut de calitate: Vei înțelege de ce este crucial să ai un material brut bun și cum acesta poate influența calitatea finală a proiectului tău. Vom explora cum să obții materialele necesare pentru a fi un fundament solid al proiectelor tale.
-
Tehnici de realizare a unui material brut cât mai bun: Vei învăța tehnici și strategii practice pentru a crea materiale brute de înaltă calitate. Vom discuta despre aspecte precum iluminarea, compoziția și setările echipamentului pentru a obține rezultate optime înainte de a începe procesul de editare.
-
Importanța unui edit de calitate: Vei descoperi de ce editarea este o etapă esențială în procesul de producție a conținutului. Vom analiza cum un edit bine realizat poate transforma materialul brut într-o operă de artă, captivând audiența și transmițând mesajul dorit.
-
Tehnici de editare eficiente: Vei afla tehnici utile pentru a realiza un edit de calitate superioară. Vom explora strategii pentru organizarea și structurarea conținutului, ajustarea culorilor, tăierea și montajul pentru a crea un produs final care să îți reflecte viziunea.
-
Continuarea evoluției tale creative: Vei primi sfaturi punctuale și motivația necesară pentru a continua să îți perfecționezi abilitățile și să evoluezi în domeniul videografiei. Vom discuta despre importanța angajamentului constant în procesul de învățare și dezvoltare a unei cariere de succes în acest domeniu.
5 Tips & Tricks pentru a fi un videograf de succes
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Optimizarea workflow-ului: Victor îți va împărtăși experiența sa dobândită în ani de zile pentru a-ți perfecționa workflow-ul. Vei învăța cum să organizezi eficient fiecare etapă a procesului de producție video, economisind astfel timp prețios și asigurându-ți că rezultatele sunt de cea mai înaltă calitate.
-
Tips & tricks: Victor va dezvălui 5 tips and tricks personale, dobândite în urma practicii constante în domeniul videografiei. Aceste sfaturi practice îți vor oferi o perspectivă valoroasă asupra modului în care poți îmbunătăți calitatea conținutului video și eficiența muncii tale.
-
Economisirea timpului și energiei: Vei afla cum poți economisi o cantitate semnificativă de timp și energie. Victor îți va arăta metode și tehnici care au avut un impact major asupra eficienței sale, ajutându-te să eviți capcanele și să te dezvolți rapid ca videograf.
-
Învăță din experiența altora: Evită să înveți pe calea grea și profită de experiența lui Victor. Vei reuși să absorbi cunoștințele dobândite prin încercări și erori, direct de la un profesionist în domeniul videografiei.
-
Game changer în videografie: Descoperă secretele care pot schimba jocul în cariera ta de videograf. Victor va dezvălui informații și strategii care pot transforma modul în care abordezi proiectele tale video, aducându-ți un avantaj semnificativ în industrie.
CUM SĂ FII UN VIDEOGRAF MAI BUN
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Introducere în videografie: Vei înțelege profund lumea videografiei și a echipamentelor folosite și vei avea bază solidă pentru a începe călătoria în acest domeniu
-
Forma legală și poziționare în piață: Vei înțelege cum să te poziționezi legal în piață, cunoscând toate formele legale pentru prestări servicii în domeniul videografiei
-
Echipamente esențiale și utilizarea lor: Descoperă instrumentele vitale din spatele camerei și învață cum să le folosești eficient pentru a obține rezultate de calitate superioară în videografie
-
Specializare în videografia de nuntă: Învață tehnici avansate și sfaturi despre cum să filmezi și să editezi secvențele de la nuntă, de la pregătiri până la petrecere. Vei trece la un alt nivel în editarea filmelor lungi, scurte și în crearea de „highlights”
-
Analiză și practică prin exemple reale: Beneficiază de o înțelegere practică prin analiza filmărilor reale de la nunți și sesiuni foto. Aceste exemple concrete te vor ghida pas cu pas, ajutându-te să înțelegi detaliile și tehnicile esențiale pentru a deveni un videograf de top
ART TO FRAME #1
Ce vei descoperi în acest curs?
-
vei descoperi cum te poți adapta în funcție de fiecare ambient pe care îl poți găsi la nunți reale și care au 100% aplicabilitate și pe nunțile tale (nunți în zona rurale, cu tradiții, nunți moderne, în camere de hotel luxoase etc.)
-
vei reuși să înțelegi cum mă poziționez față de lumină, fie naturală, fie artificială, cum caut umbrele, ce trag, cum trag, cât trag și mai presus de orice DE CE trag
-
vei înțelege cum reușesc să dau viață filmelor mele de nuntă, cum reușesc să integrez și să creez în mod natural emoție autentică
-
vei descoperi cum să lucrezi cu sunetul, cum să te folosești de sunetul de ambient, de voci, precum și de sunete reproduse
-
vei reuși să creezi posing-uri naturale cu persoane care au 0 experiență
-
vei înțelege cum poți crea un film de nuntă scurt și cum poți crea un film de nuntă lung
-
vei vedea cum colorez filmele mele de nuntă și mai presus DE CE le colorez într-un anume mod
-
vei înțelege workflow-ul meu atât din teren, cât și din edit, aspecte care mi-au luat mai bine de 5 ani pentru a le finisa și pentru a le duce la nivelul din prezent
Videografia – între vechi și AI
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Acest curs este perfect pentru oricine dorește să învețe cum să creeze videoclipuri de înaltă calitate, folosind cele mai noi tehnologii și instrumente AI.
-
Unul dintre subiectele principale abordate în acest curs este relevanța, care este esențială în orice proiect video. Victor discută despre cum să mențineți relevanța videoclipurilor, astfel încât acestea să aibă un impact puternic asupra audienței.
-
Un alt subiect important este empatia, care este cheia pentru a crea videoclipuri care să atragă și să păstreze atenția publicului. Victor abordează acest subiect și oferă sfaturi și tehnici pentru a te ajuta să te conectezi cu audiența.
-
În plus, Victor va explora cum AI poate fi utilizat în videografie, pentru a crea efecte vizuale uimitoare și pentru a îmbunătăți calitatea generală a videoclipurilor. Acest curs este perfect pentru oricine dorește să învețe cum să creeze videoclipuri de înaltă calitate, folosind cele mai noi tehnologii și instrumente AI.
Introducere în Videografia de Nuntă
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Planificarea și pregătirea pentru eveniment: Vei descoperi cum să faci o planificare eficientă și care este pregătirea adecvată pentru a aborda cu succes filmarea unui eveniment atât de important precum o nuntă. De la stabilirea echipamentului până la organizarea cronologiei, vei primi îndrumări practice pentru a evita surprizele neplăcute și pentru a te asigura că documentarea evenimentului decurge lin.
-
Tehnici de filmare și montaj avansate: Vei descoperi noi informații despre tehnici de filmare și montaj, contribuind la dezvoltarea abilităților necesare pentru a crea un film de nuntă captivant. Vei învăța cum să alegi unghiurile potrivite, cum să surprinzi emoțiile autentice și cum să montezi materialele pentru a spune o poveste coerentă și emoționantă.
-
Abordări artistice și stiluri de filmare unice: Vom explora diverse abordări artistice și stiluri de filmare specifice videografiei de nuntă. Înțelegerea modului în care să îți exprimi creativitatea în cadrul acestor evenimente va contribui la crearea unor filme de nuntă autentice și memorabile.
-
Aspecte practice și sfaturi și pentru începători: Vasea îți va oferi sfaturi cruciale, adaptate și pentru cei care sunt la început de drum în domeniul videografiei de nuntă. De la gestionarea echipamentului la interacțiunea cu clienții și la soluționarea problemelor comune, vei primi informații valoroase pentru a naviga cu încredere în această industrie.
Contabilitate și fiscalitate în fotografie sau videografie
Ce vei descoperi în acest curs?
-
Ce e mai rentabil in activitatea de fotografie PFA sau SRL?
-
Ce implica activitatea pe PFA/I.I.
-
Ce implica activitatea pe SRL
-
Riscurile la care se expune cineva care lucreaza neautorizat
-
Diminuarea impozitelor prin cheltuieli
-
Cheltuieli deductibile
-
Cheltuieli nedeductibile
-
Introducerea in contabilitate de cheltuieli nejustificate
-
Forme legale de a lucra cu asistenti/colaboratori
-
Angajare
-
Asociere
-
Contract de prestari servicii
-
Ce riscuri implica munca la negru, munca la gri
-
Despre contracte
-
Continutul contractelor
-
Formele de incasare a sumelor din contracte
-
Riscurile ce implica incheierea unui contract fiind neautorizat
Înveți în PRO de la mai scumpi și apreciați profesioniști 📷 🎥
Doar imaginează-ți ce primești! Aceștia sunt o parte din mentorii PhotOMasters alături de care am creat pentru voi cele mai practice cursuri online de fotografie și videografie din România, pe care le poți vizualiza instant în programul PRO.
Soluția noastră pentru tine

Nimeni nu ar trebui să plătească pentru ceva ce nu-l ajută.
Pentru noi încrederea și respectul sunt foarte importante. Așa că am ales ca în loc de 14 zile (cât se obișnuiește în România) să îți oferim 30 de zile în care să testezi tot ce am construit pentru tine în PRO. Dacă simți mai apoi că nu rezonezi cu informația sau stilul nostru, îți returnăm banii, fără întrebări și rămânem prieteni. Credem cu tărie că suntem diferiți și respectăm felul unic în care fiecare OM evoluează. Pentru noi, comunitatea este pe primul loc și acesta este motivul pentru care facem asta.
Acultă-le entuziasmul, ei sunt membri ai acestui TRIB. Și ei au fost sceptici la început când au intrat în PRO.
Primești acces în TRIB-ul PRO


✔️ Rezultatele vorbesc de la sine
Află cum am influențat pozitiv cariera acestor fotografi.

Misiunea din spatele PhotOMasters

Garanția Totală PhotOMasters
După ce achiziționezi, poți explora nestingherit platforma timp de 30 zile (am lăsat suficient timp pentru a-ți da seama cât de repede pot veni rezultatele), fără să pierzi nimic. Dacă nu te simți pe deplin mulțumit de ce vei primi, îți returnăm toți banii integral fără să punem nicio întrebare. Noi știm cu adevărat câtă valoare oferim prin ceea ce facem aici, dar acceptăm cu drag că suntem diferiți cu toții – aici este magia existenței noastre.

O comunitate pregătită să te susțină și să te inspire
Pe lângă cursuri vei avea acces la o comunitate faină de fotografi și videografi, de la începători la adevărați profesioniști, care te vor ajuta să găsești soluții la problemele cu care te confrunți și poate cel mai important este că te vei afla într-un mediu în care vei fi cu adevărat înțeles

De la Pasiune la Profesie sau cum ar zice Ovidiu – de la 0 la peste 5.000 euro/lună
Suntem aici să te ajutăm în a cere un preț corect pentru munca și sudoarea pe care ai depus-o învățând ceea ce știi să faci! Poate că ești acum un simplu pasionat și nu știi că poți face bani din asta, dar noi suntem aici pentru a te sprijini să devii un profesionist full time. Tot ce trebuie tu să faci este să fii deschis în a învăța și a aplica informațiile cu care rezonezi.





Și ei au încredere în noi
Întrebări frecvente
-
Pot să plătesc de pe firmă?
-
Dacă nu sunt mulțumit de ce găsesc pe platformă îmi dați banii înapoi?
-
Găsesc informații gratuite aici?
-
Mi se activează automat plata abonamentului?
-
Cât de des se urcă conținut nou?
De ce suntem unici:
Nu este o noutate, îmi place să ofer surprize 🎁
🕒 Am activat ceva absolut WOW: primește din partea noastră acces gratuit timp de 2 ore la ORICARE din cursurile PRO de pe platformă (noi le deblocăm pe toate - alegi tu singur care îți este mai util)!
✅ Ai șansa să vizualizezi chiar acum 2 ore din orice curs de pe platformă, în care poți să descoperi informații care te pot transforma într-un fotograf motivat, apreciat și recompensat pe măsură.
📩 Completează formularul de mai jos, verifică-ți email-ul și bucură-te instant de 2 ore de acces gratuit din cele peste 200 de ore de cursuri dedicate PRO.






































































































































































































































Miron Marius Ionut (Membru verificat)
Am reusit sa termin acest curs dupa 2 luni de vizionat (am reusit sa imi rup din pauzele de la birou si sa le fac mai interesante). Desi am participat la nunti cu multe persoane invitate (cred ca maximul a fost undeva in jurul a 450-500 invitati) ce am urmarit in acest curs m-a facut sa vad cu alti ochi o nunta „mare”. Nu stiu daca as putea sa rezist la atatia oameni cat aveti voi la nuntile din Bucovina sau Moldova:))) La noi in Oltenia si-n Muntenia media e undeva la 200 persoane (acceptabil pentru o seara). Am apreciat atentia la detalii si modul cum Ovidiu s-a implicat in realizarea sedintelor foto ( si cele de acasa de la miri si cele de la cununia civila, dar mai ales cele din timpul petrecerii pe „caldura aia infernala” :). Am observat cat de mult coteaza sa comunici si sa ai un vibe bun cu cei implicati intr-un astfel de eveniment. Ce as recomanda celor care privesc acest curs – rabdare, multa rabdare, sa nu sariti peste etape (sunt cateodata interventii unde veti gasi raspunsul la anumite situatii neprevazute), un bol mare cu popcorn si un ecran mare ( nu cred ca merge urmarit pe telefon pt ca o sa va doara ochii dupa 1 ora de vizionat ( la cata agitatie e in workshop :D) . Mi-a placut faza din biserica cu pernele si la finalul petrecerii cand ti-a lipit Gicu stickerele pe frunte:)))). Foarte bine de luat in calcul la editarea fotografiilor in Lightroom ultimele capitole din acest curs.
Ar mai fi de scris multe dar le vom discuta la Reuniunea de pe 18 mai:)))) Pupici si numai bine!